Costel Zăgan a scris în articolul "Cerul din fântâna unui trandafir", din ciclul "Lecturi perpendiculare", apărut în Cititor de Proză din 29 mai 2011:
Fănuş Neagu este unul dintre puţinii monştri sacri ai literaturii române contemporane, mac inflamabil rătăcit în Câmpia Eternă a Brăilei.
Şi eu, scuzaţi, iar am chef să visez!
Ar putea fi comparat doar cu un alt geniu produs de aceeaşi paradoxală câmpie: Panait Istrati.
"Când vine iarna, cu seri pline de vifor sau de vânturi tragice, seri în care noi, scriitorii, ne îngropăm în Dumnezeu..." Din păcate, Fănuş Neagu n-a mai aşteptat iarna!
Pentru că,întotdeauna, "cântecul fumegă şi creşte înalt numai în amiaza buzelor, la margini îl arde dorul de-a o porni razna."
Iar insomniile o iau şi ele razna, printre numere! Să tot fie vreo 73: de mătase!
Prima-i născută din dorul arborilor, din chemările de izvoare, din florile de nufăr, din boarea de aur magic a Moldovei: într-un cuvânt, din Eminescu!
Ca şi omul, "lemnul trăieşte suferinţa libertăţii", iar dacă-i milos, ia foc: când lemnul, când omul.
"Noi spunem la şcoală că nota opt e de pâine, nouă e de cumpărat jucării, iar zece e plină ochi cu săruturi..."
Premoniţie? Poate...
"Luna mai e cea mai frumoasă, dar în aprilie iau viaţă pe pământ toate semnele anului, liliacul, privighetorile şi umbra întregii veri.
În aprilie, oamenii sunt dureros de buni şi nestăpâniţi dacă e vorba să surpe tăcerea şi să cânte."
În aprilie, în cer se-aprind lumânări de taină, iar pe câmp iarba înverzeşte stele de rouă. Sus de tot, luna-i plină de îngeri: parcă mai mulţi decât razele nopţii!
Trăim un timp în care bolboroseşte mlaştina, că-mi vine şi mie, fără a sări capra, să întreb:
"Măi,ăştia care rimaţi
ouă
cu bouă
şi vă opăriţi picioarele în
rouă,
cu cine daţi pe
din două
când vă plouă?"
Poate că, totuşi, nu exagerez?!
"Arta adevărată e sugestie. Iar sugestia duce la vis."