Acțiuni

Marin Tarangul

De la Referate

Versiunea din 2 februarie 2011 18:56; autor: Admin (Discuție | contribuții) (formatare)

Marin Tarangul s-a născut la 1 mai 1938 în Bucureşti. În 1959 îşi ia licenţa în teologie la Institutul Teologic din Sibiu, unde între 1959-1961 îşi continuă studiile de doctorat în istoria religiilor.

Între 1961-1964 este arestat politic.

În 1971, obţine o altă licenţă la Institutul de Istoria şi Teoria Artei, din Bucureşti.

Între 1966-1979, publică poezii şi eseuri în principalele reviste culturale bucureştene, este membru al Uniunii Scriitorilor, redactor la revista "Amfiteatru" şi la studiul Animafilm.

Îi sunt respinse sau amânate de către cenzură o serie de texte, acesta fiind şi motivul în baza căruia cere oficial expatrierea.

În 1979, se stabileşte în Franţa. Aici obţine două doctorate în filosofie, la Institutul Catolic şi la Sorbona (cu teza: "Icoana, experienţă şi realitate-discurs acrotatic"), iar în 1987, obţine un doctorat la Institutul de Studii Orientale, secţia română (cu teza: "Poezia lui Nichita Stănescu şi arta poetică").

A murit, la Paris, în 18 septembrie 2010.

Scrieri:

  • "Threnos", poezii, Bucureşti, 1968
  • "Bosch", Bucureşti, 1968
  • "Legile pământului", poezii, Bucureşti, 1973
  • "Inima cea mică", basme, Bucureşti, 1977
  • "Fidias", Bucureşti, 1978
  • "Roata timpului", poezii, Bucureşti, 1979
  • "Intrarea în infinit sau dimensiunea Eminescu", eseu, Bucureşti, 1992
  • "Prin ochiul lui Nichita", Bucureşti, 1996
  • "Predici profane", Bucureşti, 1997
  • "Nocturnal", Bucureşti, 2010.