Versiunea de la data 6 octombrie 2010 21:08

Costel Zăgan a scris în seria "Lecturi perpendiculare" din revista Hyperion nr.2-3/1999 articolul "Gabriel Liiceanu - Jurnalul de la Păltiniş şi Episolarul - Temelia şi edificiul unei capodopere... Constantin Noica":

Citim,pe coperta de gardă a jurnalului, ediţia din 1991, revăzută şi adăugită: "La apariţia primei sale ediţii, în 1983, Jurnalul de la Păltiniş - jurnalul răstimpurilor petrecute de Gabriel Liiceanu în preajma lui Noica - a produs senzaţie. Cartea s-a epuizat imediat. Reacţia criticii a depăşit cu mult obişnuitul. Cu vremea corespondenţa autorului privind Jurnalul... a alcătuit un volum (Epistolar) mai gros decât însuşi obiectul ei. Mai mult, odată cu această carte s-a născut mitul Noica. Tinerii (şi nu numai ei) luau drumul Păltinişului, sperând - şi câteodată izbutind să cunoască ei înşişi vraja aspră a unei şcoli neobişnuite înainte."

Şi, să ne "îndreptăm", cu 90 de grade, pe... verticala Epistolarului: "Contrar convenţiei literare obişnuite, potrivit căreia autorii trebuie să se folosească de ficţiuni pentru a înfăţişa situaţii reale, autorii acestor pagini vin cu promisiunea unui adevăr - al pasiunilor? - al gândurilor? care sfârşeşte prin a transforma personajele reale în simple ficţiuni".

Oprim, deocamdată, aici citatele. Pentru a nu ajunge şi noi, cititorii - simple ficţiuni. Prinşi în jocul de oglinzi al celor două opere. Cu atât mai mult, cu cât ele aparţin în proporţie copleşitoare aceluiaşi autor. Căruia, deşi filosof, ca formaţie intelectuală, i s-a recunoscut şi talentul literar. Deci, capacitatea naturală de a crea ficţiuni. Aşa că, revenim. (Noi,nu El,MĂRIA SA,AUTORUL). La Jurnal. Care se vrea "un model paideic în cultura umanistă".

Pentru a ne păstra autonomia de cititori înrăiţi, citim în suplimentul DEX-ului (la litera P): "PAIDEIA (s.f.): Concepţie educativă în Grecia antică, ce urmărea cultivarea spiritului uman prin filosofie şi ştiinţă".

Deşi nu suntem nici filosofi, nici, cu atât mai puţin, oameni de ştiinţă, ne "înfundăm" în hăţişul luminos al zilelor petrecute de Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu, Victor Stoichiţa, Sorin Vieru - în preajma învăţătorului spiritual Contantin NOICA.

(Zicem învăţător şi ne gândim, concomitent, la Iisus Hristos - dacă ni se permite - şi la învăţătorii zilelor noastre.)

Jurnalul (cuprinzând perioada 1977-1981) este structurat astfel:

1. În loc de prefaţă
2. Jurnalul de la Păltiniş
3. Lămurire
4. (...jurnalul propriu-zis)
5. Post-scriptum.

După cum se vede, chiar şi schematic, este un jurnal inedit. Ca şi cele două personalităţi cardinale: Noica şi Liiceanu.

Pentru noi, cititorii, ambii sunt temelia paideică (apropo de...) pe care ne înălţăm. Axiologic, vorbind. Cultural. Citind.

Jurnalul... poate fi citit:

• pagină cu pagină
• pe sărite
• de la început până la sfârşit şi... invers
• liniar sau în spirală (ascendentă sau descendentă)
• în fine, cum dorim noi, cititorii.

Numai să-l citim! Şi nu numai o dată. Ci de două, de trei, de...n ori! Se ştie: repetiţia este mama... înţelepciunii! Şi noi dorim să avem o asemenea mamă... Şi un tată precum... Noica! Care ne povăţuieşte: prieteneşte.

"Nu-mi eşti un bun prieten dacă mă îndemni să trândăvesc, în loc să mă pregătesc de Judecata de Apoi.
La Judecata de Apoi trebuie să spui ce ai făcut, dar nu arătând câte cărţi ai scris, ci CE-AI SCRIS ÎN ELE".

Din perspectiva Judecăţii de Apoi, instituită de (re)citirea de n ori a Jurnalului, fiecare dintre noi, cititorii, trebuie să ne (re)găsim (în noi!) IDEEA. Proprie. Cu care putem, la rândul nostru, să dăm socoteală de lumea din noi şi de lumea din jurul nostru. Să chemăm lumea la Judecată. Şi să ne chemăm şi pe noi înşine la Judecata Lumii.

"În general, orice om trăieşte prin delegaţie: social, delegi un preşedinte să se ocupe de fiinţa ta colectivă.
Sau îl delegi pe Heisenberg să-ţi spună cum stau lucrurile în fizică. Dar, totodată, fiecare om îşi păstrează dreptul ca într-o zi să nu trăiască prin delegaţie. De pildă, la copilul tău nu te raportezi prin delegaţie." (Constantin Noica)

Stop! Nu vreau să devin delegatul Dvs.

Aşa că trec la EPISTOLAR. Care, într-adevăr, conţine 70 de pagini în plus. Faţă de Jurnal. Însă, nu cred că-l epuizează. Şi cred că-i firesc să fie aşa.

Educaţia instituie, nu destituie destine! (Fie ele, chiar şi destine de... cititori!)

Căci, dincolo de întâmplările, uneori banale, alteori care ţin de asperităţile unor caractere, nu interesează, în final, decât raporturile culturale. Care se stabilesc între personalităţi(le). Menţionate sau nu. Raporturi ce reverberează în conştiinţa noastră. Ca pietre ale templului. Ce suntem. În devenire.