Acțiuni

Corneliu Vasile: Diferență între versiuni

De la Referate

Linia 3: Linia 3:
 
Este profesor la Colegiul Naţional "Ioniţă Asan" din Caracal, doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti, membru al Uniunii Scriitorilor din România.
 
A publicat 16 cărţi, între care "Epigrame şi alte versuri umoristice", "[[Aproapele departe]]", "Efemere" (versuri), "Primul tren spre Craiova" (roman), "O lume minunată" (proză scurtă), "De acasă până-n clasă" (versuri şi proză pentru copii), "Scriitorul vremii, vremea scriitorului" (monografie literară).
+
A publicat 17 cărţi, între care "Epigrame şi alte versuri umoristice", "Aproapele departe", "Efemere" (versuri), "Primul tren spre Craiova" (roman), "O lume minunată" (proză scurtă), "De acasă până-n clasă" (versuri şi proză pentru copii), "Scriitorul vremii, vremea scriitorului" (monografie literară), „Halouri:lecturi la început de mileniu” (cronici literare).
  
Are colaborări la reviste pe hârtie şi online din România, Franţa, Germania, Canada, Belgia, SUA. Este prezent în antologii şi dicţionare literare din ţară (București, Ploieşti, Cluj-Napoca, Iași, Craiova, Câmpina, Focşani) şi din China ("Dicţionar internaţional al poeţilor contemporani").
 
Versiunea de la data 14 mai 2012 15:11

Corneliu Vasile s-a născut la 28 iulie 1947 la Dobrosloveni, judeţul Olt.