Versiunea curentă din 28 octombrie 2010 06:40

Costel Zăgan a scris în Gazeta Vega, Botoşani, din 12 august 1997, în ciclul "Lecturi perpendiculare", articolul "Între a fi şi a nu fi - Sentimentul românesc al fiinţei":

"Când capeţi un răspuns, te luminezi. Când pui o întrebare, în schimb, luminezi lucrurile." scrie Constantin Noica, luminând orizontul întrebării: Ce-ar mai fi de spus despre fiinţă?

(Re)amintesc, volumul este structurat în şase capitole: Orizontul întrebării, Modulaţiile româneşti ale fiinţei, Sentimentul fiinţei, Raţiunea fiinţei, Arheii şi Seninătatea fiinţei din perspectivă românească.

Titlurile "adulmecă" amprentele fiinţei în rostire. Astfel, asemeni unui detectiv al spiritului, Constantin Noica culege modulaţiile fiinţei din conjugarea verbului a fi:

• tentativa de fiinţă: N-A FOST SĂ FIE;
• fiinţa suspendată: ERA SĂ FIE;
• fiinţa prezumtivă: VA FI FIIND:
• fiinţa posibilă: AR FI SĂ FIE;
• fiinţa intrării în fiinţă: ESTE SĂ FIE;
• fiinţa consumată: A FOST SĂ FIE.

Între A NU FI şi A FI limba română parcurge o adevărată aventură. Asistăm la o recuperare estetică a fiinţei, nu doar filosofică.

Fiinţa românească se opune haosului şi nicidecum neantului.Din această perspectivă, haosul deschide, iar neantul închide lumea.

Şi, iată, cât de actuală este gândirea filosofului român: "Civilizaţia noastră a fost întru un spaţiu dat. Ea nu a roit cum a făcut civilizaţia helenică, dând colonii proprii pe toate costele învecinate; nu şi-a aproximat spaţiul ca civilizaţia germană; nu a colonizat pe alţii cum a făcut civilizaţia anglo-saxonă. A fost întru spaţiul din jurul Carpaţilor. Prin acest spaţiu au trecut şi alte seminţii; dar au trecut numai. Noi am rămas în el. Şi am stat aşa de bine întru el, încât unele popoare migratoare au trebuit să se aşeze în jurul lui, iar altele s-au topit în fiinţa noastră."