Acțiuni

Theodor Codreanu: Diferență între versiuni

De la Referate

(Pagină nouă: Theodor Codreanu s-a născut pe 1 aprilie 1945 în Sârbi, judeţul Vaslui. Este critic şi istoric literar, prozator şi publicist, doctor în filologie, membru al Uniunii Scriito...)
 
(Nicio diferență)

Versiunea curentă din 7 septembrie 2015 08:41

Theodor Codreanu s-a născut pe 1 aprilie 1945 în Sârbi, judeţul Vaslui. Este critic şi istoric literar, prozator şi publicist, doctor în filologie, membru al Uniunii Scriitorilor din România,

Theodor Codreanu este autorul a peste patruzeci şi cinci de cărţi, colaborând la numeroase publicaţii din ţară şi din străinătate: România literară (unde a debutat în critica literară, sub girul lui Geo Dumitrescu, printr-un articol polemic: Moştenire culturală sau… dezmoştenire?, nr. 21/1969), Convorbiri literare, Cronica, Ateneu, Luceafărul, Astra, Steaua, Porto-Franco, Viaţa românească, Bucovina literară, Oglinda literară, Pro Saeculum, Noua Revistă Română, Însemnări ieşene, Poesis, Contemporanul. Ideea europeană, Limba română, Literatura şi arta, Viaţa Basarabiei (ultimele trei din Republica Moldova), Origini, Lumină lină (S.U.A.) ş.a.

A debutat în volum cu romanul "Marele Zid", la Editura Junimea din Iaşi, în 1981, următorul roman fiind "Varvarienii" (1998, carte de sertar).

Aforismul şi cugetarea incisivă fac obiectul volumului "Fragmentele lui Lamparia" (2002, cu o prefaţă, de Edgar Papu, carte de sertar), dar şi al seriei de patru volume "Numere în labirint".

Autorul s-a impus în critica literară cu volumul "Eminescu – Dialectica stilului" (Ed. Cartea Românească, 1984), îmbogăţind, apoi, eminescologia şi cu alte cărţi:

  • Modelul ontologic eminescian (1992)
  • Controverse eminesciene (2000)
  • Mitul Eminescu (2004)
  • Eminescu în captivitatea „nebuniei” (2011)
  • Eminesciene (2012)
  • Eminescu „incorect politic” (2014)

Este autorul unor exegeze de profundă ţinută hermeneutică:

  • „Complexul Bacovia” (2002)
  • Caragiale – abisal (2003)
  • Duminica Mare a lui Grigore Vieru (2004)
  • Ion Barbu şi spiritualitatea românească modernă. Ermetismul canonic (2011)
  • Cezar Ivănescu – transmodernul (2012)

Theodor Codreanu este teoretician al conceptului cultural de transmodernism, realizând prima sinteză românească în domeniu (Transmodernismul, 2005, 2011), concept care se sprijină şi pe metodologia transdisciplinarităţii elaborată de Basarab Nicolescu şi Edgar Morin. O abordare de anvergură, în acest sens, este masiva lucrare din 2008, 2014 A doua schimbare la faţă (o cercetare transdisciplinară a civilizaţiei române moderne).

Vocaţia de polemist, pusă în slujba apărării valorilor româneşti şi europene, transpare în cărţile: Istoria „canonică” a literaturii române (2009) şi Polemici „incorecte politic” (2010).

Un loc singular în opera lui Theodor Codreanu ocupă seria de zece volume sub titlul "Numere în labirint", din care au apărut primele patru (2007-2009, 2014). Este un „jurnal” ideatic din fragmente, o aventură spirituală şi istorică a fiinţei.

Scriitorul a creat punţi trainice între cele două maluri ale Prutului, realizând câteva cărţi despre scriitorii basarabeni şi o sinteză cultural-istorică, apărută în trei ediţii: "Basarabia sau drama sfâşierii" (2003-2004).