Versiunea curentă din 18 aprilie 2011 17:38

Costel Zăgan a scris în articolul "Singur împotriva tuturor" din ciclul "Lecturi perpendiculare", publicat în "Cititorul de proză" pe 16 aprilie 2011:

Controversat şi iubit, liderul (totuşi!) indubitabil al generaţiei literare `80, Mircea Cărtărescu îşi surprinde -în flagrant delict umoristic şi sarcastic-cititorii săi fideli sau nu.

Volumul, cu titlul menţionat, conţine trei povestiri:

• "Antrax"
• "Frumoasele străine"
• "Bacoviană".

Povestirile sunt ţinute în frău de aceeaşi voce narativă: naturală şi elegantă. Fie că-s lungi sau scurte, povestirile sunt animate (cu deja cunoscutul talent creator) de scriitori sau de artişti, de poliţişti sau de criminali, de studente ori de responsabili culturali, de cineaşti ori de fantome: toţi mixaţi într-o lume nebună, nebună, ne-bună!

Artistul fiind "o bandă a lui Mobius, unde pe-o parte defilează cultura, civilitatea, educaţia superioară, umanitatea atotînţelegătoere şi atotcompătimitoare, iar pe cealaltă suferinţa, nebunia, tendinţele distructive şi autodistructive."

Umorul este debordant, ca şi sarcasmul de altfel:

"Ce tristă e soarta scriitorilor români:ciudăţenii nici măcar interesante, venite dintr-un spaţiu total ignorat, dintr-o ţară fără identitate, fără istorie, fără nimic de aşteptat de la ea şi de la cei ce-o locuiesc."

Cuvintele par dislocate direct din mediul ambiant:tridimensionale şi cu o viaţă proprie, independentă de voinţa autorului.

Scriitorul Mircea Cărtărescu, deşi n-a vrut nimic, are însă totul - inclusiv propriul său război. Adică, destin.