Atenție: Nu v-ați autentificat. Adresa dumneavoastră IP va fi vizibilă în mod public dacă efectuați modificări. Dacă vă autentificați sau vă creați un cont, modificările dumneavoastră vor fi asociate numelui de utilizator, pe lângă alte beneficii.
Versiunea curentă | Textul dumneavoastră | ||
Linia 27: | Linia 27: | ||
* Aşadar, odată cu Macedonski, epigrama românească devine specie literară şi, odată cu apariţia epigramei ca gen de sine stătător, se ivesc şi epigramiştii de carieră: Giordano, Teleor, Toma Florescu, Cincinat Pavelescu, Ion I. Pavelescu. | * Aşadar, odată cu Macedonski, epigrama românească devine specie literară şi, odată cu apariţia epigramei ca gen de sine stătător, se ivesc şi epigramiştii de carieră: Giordano, Teleor, Toma Florescu, Cincinat Pavelescu, Ion I. Pavelescu. | ||
− | * După Macedonski, epigrama începe să figureze frecvent, | + | * După Macedonski, epigrama începe să figureze frecvent, avident, la niveluri discutabile, în scrierile literaţilor români , printre aceştia aflându-se Vlahuţă, Coşbuc, Traian Demetrescu, Iorga, Dimitrie Anghel, Şt. O. Iosif şi mulţi alţii. |
* Un alt autor de epigrame asupra căruia insistăm este George Ranetti. Dacă epigramele lui Macedonski sunt uneori de o duritate răutăcioasă , mai mult satirice decât umoristice, epigramele lui Ranetti ies în evidenţă printr-un umor sănătos, bonom, chiar şi atunci când ele tratează subiecte politice aflate la ordinea zilei. Întorsăturile de poante, jocurile de cuvinte alese şi speculate cu meşteşugire, îl plasează pe Ranetti printre nu prea numeroşii stilişti ai epigramei. | * Un alt autor de epigrame asupra căruia insistăm este George Ranetti. Dacă epigramele lui Macedonski sunt uneori de o duritate răutăcioasă , mai mult satirice decât umoristice, epigramele lui Ranetti ies în evidenţă printr-un umor sănătos, bonom, chiar şi atunci când ele tratează subiecte politice aflate la ordinea zilei. Întorsăturile de poante, jocurile de cuvinte alese şi speculate cu meşteşugire, îl plasează pe Ranetti printre nu prea numeroşii stilişti ai epigramei. | ||
Linia 33: | Linia 33: | ||
* Din aceeaşi categorie fac parte şi epigramele lui Topârceanu, creaţii care, în plus, poartă amprenta lucrăturii minuţioase de bijutier. | * Din aceeaşi categorie fac parte şi epigramele lui Topârceanu, creaţii care, în plus, poartă amprenta lucrăturii minuţioase de bijutier. | ||
− | Poate cel mai "fără voia lui" dintre autorii conţinuţi de acest florilegiu este Tudor Arghezi şi probabil că cel mai "cu voia lui" e Vasile Bogrea. Arghezi, care se declara făţiş împotriva speciei, a ocolit cât a putut titulatura de epigramă. numind scurtele sale poezii, fie Inscripţii, | + | Poate cel mai "fără voia lui" dintre autorii conţinuţi de acest florilegiu este Tudor Arghezi şi probabil că cel mai "cu voia lui" e Vasile Bogrea. Arghezi, care se declara făţiş împotriva speciei, a ocolit cât a putut titulatura de epigramă. numind scurtele sale poezii, fie Inscripţii, fieDistihuri, fie Bilete de papagal sau Tablete pestriţe. Dar oricum le-ar fi intitulat, ele tot epigrame sunt. Căci ce poate fi: |
"E parcă un făcut ca nimănui<br> | "E parcă un făcut ca nimănui<br> | ||
Linia 52: | Linia 52: | ||
* Trecând peste nume şi timp, se cere să me oprim la epigramele - destul de puţin ştiute - aparţinând poetului Marcel Breslaşu. După însăşi rostirea lui (În epigrame-mi vărs prea-plinul,/ Când de obsesii vreau să scap!") se pare că pentru el epigrama însemna un fel de "violon d'Ingres". Poate chiar mai mult decât atât, deoarece rareori catrenele sale nu sunt tangente cu perfecţiunea. | * Trecând peste nume şi timp, se cere să me oprim la epigramele - destul de puţin ştiute - aparţinând poetului Marcel Breslaşu. După însăşi rostirea lui (În epigrame-mi vărs prea-plinul,/ Când de obsesii vreau să scap!") se pare că pentru el epigrama însemna un fel de "violon d'Ingres". Poate chiar mai mult decât atât, deoarece rareori catrenele sale nu sunt tangente cu perfecţiunea. | ||
− | * Spuse asemănătoare pot caracteriza şi epigramele, dotate cu un plus de | + | * Spuse asemănătoare pot caracteriza şi epigramele, dotate cu un plus de poetizarea, ale lui Aurel Iordache. Ironia muşcătoare, neconcesivă, chiar duritatea pe alocuri, dar şi umorul fin, ni-l deconspiră pe alt meşter al epigramei, poetul şi publicistul Mircea Pavelescu, n a cărui fiinţă sălăşluia o ciudată simbioză dintre bonomieşi zeflemea. |
− | * Antologia se încheie cu epigramele unui publicist mai puţin cunoscut, dispărut în plină tinereţe şi forţă creatoare, la începutul unui martie nefast al anului 1977 - Sorin Pavel. Înzestrat cu un talent rar şi cu o diabolică sete de cultură, Sorin Pavel suferea de o modestie neobişnuiă, care a împiedicat afirmarea masivelor sale posibilităţi, fapt remarcat şi de criticul şi istoricul literar Şerban Cioculescu: "Discret în superioritatea sa creatoare (...)n-a bătut la nici o uşă". În afara | + | * Antologia se încheie cu epigramele unui publicist mai puţin cunoscut, dispărut în plină tinereţe şi forţă creatoare, la începutul unui martie nefast al anului 1977 - Sorin Pavel. Înzestrat cu un talent rar şi cu o diabolică sete de cultură, Sorin Pavel suferea de o modestie neobişnuiă, care a împiedicat afirmarea masivelor sale posibilităţi, fapt remarcat şi de criticul şi istoricul literar Şerban Cioculescu: "Discret în superioritatea sa creatoare (...)n-a bătut la nici o uşă". În afara unorpoezii şi aforisme, Pavel este şi autorul câtorva sute de catrene, unele fiind publicate pe ici şi pe colo. Epigramele sale - de factură strict aforistică - se evidenţiază prin tratarea unor teme majore, ca şi prin ineditul pe care-l afişează. Înce priveşte forma, ele demonstrează stăpânirea unei perfecte tehnici prozodice, fiind îmbrăcate în cele mau elegante veşminte literare; principalele preocupări ale autorului se vădesc a fi evitarea vulgarităţilor, fluiditatea frazării, ocolirea rimelor facile sau aplicate de necesitate. Indiscutabil, Sorin Pavel este o rara avis a epigramei româneşti,un nume care îşi va afla locul în conştiinţa cititorului. |
− | + | ||
− | + | ||
− | + | ||
− | + |