Acțiuni

Nicolae Dabija

De la Referate

Nicolae Ciobanu, cunoscut mai ales sub pseudonim literar Nicolae Dabija, s-a născut la 15 iulie 1948 în comuna Codreni, raionul Cimișlia, Republica Moldova. Este este un scriitor, istoric literar și om politic din Republica Moldova, Membru de Onoare al Academiei Române (din 2003).

Adrian Jicu a scris în "Ateneu", revistă de cultură editată de Consiliul Judeţean Bacău, în articolul "Nicolae Dabija, între romanul tezist şi sentimentalismul poetic":

Un aspect definitoriu pentru literatura contemporană din Basarabia îl constituie permanentul amestec dintre estetic şi politic, care, în ciuda formelor diferite de manifestare, trimite la mai vechea distincţie pentru care lupta acum aproape un veac şi jumătate Titu Maiorescu. Evidentă în unele cazuri sau voalată în altele, confuzia se reflectă şi în modul cum este prezentat romanul lui Nicolae Dabija, Tema pentru acasă (Iaşi, Editura „Princeps Edit”, 2009).


Pentru academicianul Mihai Cimpoi, cartea este o confirmare a darului de povestitor al lui Nicolae Dabija: „… a venit cu un roman – Tema pentru acasă – despre care prietenul nostru, editorul Daniel Corbu, afirmă că este un roman de Premiu Nobel, (sic!) acesta a adunat reacţii foarte pozitive (sic!). Nicolae Dabija are şi dar epic: în articolele sale este un epic, are un dar de povestitor excepţional şi romanul vine ca o confirmare a acestui dar.” Pe lângă dezlânarea frazei şi greşelile gramaticale, fragmentul conţine o exagerare bufă, Daniel Corbu întrecându-se pe sine în a fi ridicol când afirmă, nici mai mult, nici mai puţin, că ne aflăm în faţa: „unui roman de Premiu Nobel”. Mai subtil în beţia sa de cuvinte se dovedeşte un alt academician, Anatol Codru, care, elogiind romanul, uită probabil ce vrea să spună, lăsându-se furat de preafrumoasele cuvinte pe care le utilizează în cascadă: „Toate aceste caracteristici şi echivalări exegetice impun din partea-mi deconspirarea unei forţe demiurgice care este talentul excepţional al scriitorului Nicolae Dabija, viziunea lui socratică, probitatea, tenacitatea şi fervoarea investigării ontologice a întâmplatului, spirit acut de observaţie, gândire retroactivă, mişcare liberă în fraza demersului juridic, dozare şi echilibrul interiorizării a personajelor şi situaţiilor observate.” Aferim, domnule academician, şi n-ar strica să (re)vedeţi „Oratori, retori şi limbuţi”. Într-o formulare sub nivelul elevilor de liceu, Mihai Sultana Vicol îi trage de ureche pe critici, întrecându-se în greşeli de tot felul: „Nicolae Dabija în paginile cărţii, revine la o nume clasicitate a valorilor umane, definind caracterul complex al călăului şi victimei. Miraculosul deţine un loc aparte, iar fantezia cu care a fost scris romanul este de neasemuit. (…) Romanul “Tema pentru acasă”, (sic!) este scris numai pentru cititori. Cât despre critici, Nicolae Dabija îl poate parafraza pe Gabriel Garcia Marquiez (sic!), spunând: “Daţi-vă la o parte, eu vreau să vorbec (sic!) cu cititorii.” (pp.364-365) Ei bine, stimabile domn, v-o spune un cititor, nu un critic: între subiect şi predicat nu se pune virgulă, într-un text nu se mănâncă litere, iar numele prozatorului sud-american este Gabriel García Márquez. Aşa că nu mai daţi sfaturi criticilor şi nu mai citaţi autori al căror nume nu ştiţi să îl ortografiaţi! Indiferent de contextul complicat din Basarabia, asemenea confuzii grave între sentimentul naţional şi valoarea estetică, la care se adaugă schimonosirea limbii române în scrisul unora, nu fac decât să descurajeze autorii talentaţi, care se vor trezi înghiţiţi de şuvoiul veleitarilor.
Cartea (de mare succes înţeleg) a lui Nicolae Dabija rămâne un episod meritoriu din lupta pentru ideea românismului în Basarabia. Cum însă popularitatea şi patriotismul nu înseamnă neapărat valoare, trebuie făcută precizarea că Tema pentru acasă este un roman tezist care nu se ridică la nivelul reuşitelor contemporane ale literaturii române. Comparaţia cu Strigoi fără ţară (tratând aceeaşi problematică), de Mircea Daneliuc, spre exemplu, îi este defavorabilă din cauza sentimentalismului. Altfel spus, tezismul bate esteticul.